Naționala feminină a ratat orice șansă de a-și apăra trofeul Cupei Mondiale, cucerit în ultimele două ediții, după ce a pierdut ieri și al doilea joc de la Aarhus, scor 29-31 cu Germania.
Campionatul Mondial de handbal din Brazilia bate la ușă, dar veștile ce parvin în aceste zile din Danemarca nu sunt tocmai îmbucurătoare pentru echipa României. Și nu neapărat din punctul de vedere al rezultatelor înregistrate de fetele lui Radu Voina, cât mai ales prin modul de exprimare.
După o evoluție mediocră cu Franța (scor 25-30), tricolorele nu s-au regăsit nici în al doilea joc, disputat în fața unei alte adversare de tradiție. România a avut o răbufnire de orgoliu la debut, când a și condus cu 4-1, însă tot elanul n-a ținut decât câteva minute. Pe fondul unui joc fără substanță în tabăra noastră, presărat cu multe greșeli și ratări din situații clare, Germania a preluat controlul și a intrat în avantaj la pauză cu 14-12.
Naționala a jucat previzibil și în partea secundă, când poate doar Carmen Amariei și-a asumat mai multe riscuri. Deși a avut mai multe șanse de a reveni în joc, România le-a irosit cu seninătate, semn că ediția din acest an a Cupei Mondiale nu a mai reprezentat o prioritate. Germania a condus permanent la două-trei goluri diferență, chiar și la patru în ultimele minute, motiv pentru Radu Voina să mai facă un apel către elevele sale pentru a se trezi și a risca, „ori la bal, ori la spital”, în încercarea de a reveni pe tabelă. Degeaba, întrucât adversara și-a găsit în continuare culoare spre poarta lui Pâslaru, iar la final s-a impus cu 31-29.
RUGBY / Cupa Mondială 2011 „cobai” pentru englezi România întâlnește sâmbătă, ora 09:00 (Digi Sport) la Dunedin, în cel de-al treilea meci la Cupa Mondială, Anglia. Selecționata „Trandafirului” tratează cu lejeritate meciul cu „stejarii”, obiectivul acesteia fiind de a marca cât mai multe eseuri și de a câștiga într-o manieră categorică. „Cred că va fi jocul perfect să mai exersăm niște scheme, să ne îmbunătățim jocul pentru meciurile următoare și să jucăm cât mai curat”, a declarat jucătorul din linia a treia, Simon Shaw.
TENIS / Cupa Davis Finlanda sau Olanda, adversare pentru tricolori Echipa de Cupa Davis a României va întâlni învingătoarea dintre Finlanda și Olanda în Grupa I Euro-Africană. România, care a fost cap de serie la tragerea la sorți, va evolua direct în turul doi al competiției, programat în vara lui 2012, iar în cazul în care vor câștiga întâlnirea, elevii lui Andrei Pavel vor disputa pe 14-16 septembrie barajul pentru Grupa Mondială.
HOCHEI / Liga Națională Ciucanii, fără antrenor Campioana României, HSC Miercurea Ciuc, a rămas, exact la debutul noului sezon al Ligii Mol și al Ligii Naționale, fără antrenorul Charles Franzen. Suedezul, cu care ciucanii au câștigat în 2010-2011 tot ce se putea, Liga Mol, titlul național, Cupa României și s-au calificat în premieră în turul trei în Cupa Continentală, și-a dat demisia după ce conducerea a anunțat că salariile vor fi diminuate cu 25%.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER